7 (cele mai) știri tech (01-06.08)

Am selectat, as usual, cele mai interesante 7 știri tech (uneori sunt mai mult de 7, când există mai multe știri legate de un obiectiv particular) ale săptămânii care tocmai a trecut. Deși unele sunt la stadiul incipient, de demonstrații, experimente sau proof-of-concept, ele deschid calea spre transformări profunde în domenii precum medicină, realitate virtuală, robotică sau explorarea spațiului cosmic. Pe final, am adăugat ceva evoluții tech în România și evenimentul geopolitic cu implicații tech al săptămânii.

A. 7 (CELE MAI) ȘTIRI TECH

1. Cercetătorii de la Yale au dezvoltat o tehnologie, patentată OrganEx, care poate restaura activitatea celulară după moarte și poate iniția repararea celulelor chiar și în organele deteriorate. OrganEx este o tehnologie de reperfuzionare, ce presupune recircularea oxigenului și sângelui către celule și tesuturi, astfel încât acestea să rămână funcționale chiar și la ceva ore după moarte. Vedeți mai jos o reprezentare grafică a modului de funcționare a OrganEx. Momentan tehnologia a fost testata doar pe celulele si tesuturile porcilor. Primul impact al unei astfel de tehnologii va fi în zona transplant, întrucât va permite recuperarea și o mai bună păstrare a organelor.

Credit: David Andrijevic et al. 2022/Nature

2. Rămânem în sfera de medicină oarecum și discutăm despre primii embrioni… sintetici. Da, embrionii de șoarece creați de cercetătorii israelieni nu au avut nevoie de spermă, ovule sau uter, ci au fost crescuți din celule stem (bine ați venit în “Minunata lume nouă”). Cercetătorii israelieni au studiat 2 aspecte pentru a ajunge la embrionii menționați – reprogramarea celulelor stem și dezvoltarea acestora într-un uter artificial. Aveți mai jos imagini din procesul de dezvoltare a embrionilor până la 8 zile. La ce ar fi utili astfel de embrioni? Conform cercetătorilor, acești embrioni ar fi „cea mai bună mașină de creat organe și cea mai bună bioimprimantă 3D”. Ceea ce explică inclusiv inițiativa unui startup biotech din Israel ce vrea să creeze versiuni embrionare ale noastre pentru a obține „organe de schimb”, în caz că am avea nevoie de un transplant.

Credit: Weizmann Institute of Science
Credit: NYU Tandon School of Engineering

3. Acum, să trecem la un ceas deosebit, care poate măsura activitatea mentală prin.. piele, adică utilizând activitatea electrodermică (EDA). Din imaginea de alături puteți vedea că nu este vorba de un ceas propriu-zis, deși acronimul MINDWATCH (Multimodal Intelligent Noninvasive brain state Decoder for Wearable AdapTive Closed-loop arcHitectures) la asta te duce cu gândul. MINDWATCH este un dispozitiv creat de cercetătorii de la NYU Tandon, ce reușește să măsoare stări cheie ale creierului (durere, extenuare, presiune) cu ajutorul modificărilor pe care respectivele stări le exercită asupra EDA.

Credit: Molecular Cell (2022). DOI: 10.1016/j.molcel.2022.06.035

4. Tratamentele genetice au deschis un nou capitol în medicină, odată cu succesele legate de vaccinurile având la bază ARN mesager. Acum, oamenii de știință caută să cartografieze întregul genom, dar există unele proteine care sunt etichetate ca făcând parte din „materia neagră” a acestuia – microproteine cu funcții mai puțin studiate și cunoscute. Astfel că, cercetătorii de la Yale au dezvoltat o tehnologie, MicroID, pentru a studia microproteinele menționate. Funcționarea MicroID (descris grafic în figura alăturată) ar fi similară aplicării unui fel de “vopsea” celulară pe pereții celulelor, aplicare ce ajută la identificarea microproteinelor respective.

Source : Virtual Incision

5. Săptămâna asta o să vă înnebunesc cu aspecte legate de medicină. Astfel, că urmează o operație de separare a creierelor unor gemeni utilizând realitatea virtuală, respectiv pregătirea unor intervenții chirurgicale în spațiu, utilizând roboți autonomi. Pentru prima operație, chirurgii și personalul medical din Londra și Rio de Janeiro au utilizat realitatea virtuală (VR) pentru a se „întâlni” într-o sală de operație digitală și a exersa procedura de separarare. Asta după ce inginerii VR au creat un model digital al creierelor celor 2 gemeni, cu ajutorul imaginilor MRI și CT. Tot vine era spațială, un startup american a creat un robot (vezi foto), MIRA (miniaturized in vivo robotic assistant) pentru a fi utilizat pentru operații la distanță.. în spațiul cosmic.

Credit: Liu et al., 10.1038/s41467-022-32105-6

6. Acum să trecem la lucruri „energetice”. Cercetătorii de la University of Massachusetts Amherst au creat un biofilm ce produce electricitate din evaporarea transpirației, cu ajutorul unor baterii pe baza de.. microbi. Biofilmul (vezi imaginea alăturată) este de fapt o „foaie” de bacterii Geobacter sulfurreducens moarte, care, aflată între 2 electrozi, se comportă ca o mică baterie conectată la corpul nostru. Astfel că, biofilmul menționat poate alimenta continuu dispozitive mici. Cercetătorii intenționează să mărească dimensiunile biofilmului, pentru a putea alimenta dispozitive de dimensiuni mai mari.

7. Tot în sfera energiei, cercetătorii de la University of Surrey au dezvoltat o baterie prototip (în imaginea de mai jos aveți componența și principiul de funcționare al bateriei), ce se poate reîncărca rapid de la soare (în 30 de secunde). Cercetătorii menționați au combinat, în crearea acesteia, bateriile zinc-ion și celulele solare perovskite. O astfel de baterie ar fi extrem de utilă pentru dispozitivele portabile, care nu ar mai avea nevoie de încărcare la priză (asta dacă e soare afară).

Credit: Energy Storage Materials (2022). DOI: 10.1016/j.ensm.2022.06.043

B. EVOLUȚII TECH ÎN ROMÂNIA

De regulă, la evoluțiile tech din România menționam diversele premii câștigate de elevi români la concursuri internaționale și speranța că aceștia vor aduce cercetarea românească în direcția care trebuie. Azi încep cu un newsletter de pe Mindcraftstories despre cele mai interesante descoperiri ale cercetătorilor români în 2022. De exemplu, ce mi s-a părut mie interesant a fost că la CERN sunt folosite 4.900 de bucăți ale unui circuit integrat gândit pentru o teză de doctorat de la Universitatea Transilvania din Brașov. Totodată, nu pot să ratez momentul să vă anunț că lotul României a obținut locul 1 pe echipe la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale, urmând să participe la faza internațională organizată în Indonezia.

C. EVENIMENTUL GEOPOLITIC CU IMPLICAȚII TECH

Evenimentul geopolitic al săptămânii, cu profunde implicații tech, a fost vizita speakerului Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi în Taiwan. De ce? Pentru că izbucnirea unui conflict între China și Taiwan ar putea conduce la cea mai serioasă criză a lanțurilor de aprovizionare cu cipuri și implicit la blocarea anumitor industrii. Graficul alăturat arată că în 2020 companiile taiwaneze TSMC și UMC surclasau competiția chineză (SMIC sau Hua Hong) și dețineau o poziție dominantă în domeniu, la nivel global.

BONUS – 3 aprobări sau decizii judecătorești cu impact asupra anumitor tehnologii

Adică,

..mașina zburătoare Samson Switchblade a fost aprobată pentru airworthiness de către Administrația federală a SUA pentru aviație (FAA) și poate fi deja achiziționată pentru 150.000 USD (s-au făcut deja 1670 de rezervări),

..reactoarele nucleare modulare mici de la NuScale (care vor fi utilizate și în România) au primit certificarea de la Comisia SUA de reglementare a activităților nucleare, pas important în implementarea acestora,

..și Curtea federală de apel a SUA a decis că un sistem de inteligență artificială (IA) nu poate fi considerat inventator, conform legilor americane privind patentele. Decizia survine ca urmare a mai multor încercări ale lui Stephen Thaler de a obține o decizie cu privire la calitatea de inventator a unui sistem IA dezvoltat de el – DABUS (probabil veți mai auzi de numele ăsta).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: